Auto-cultul personalităţii

Zilele trecute, un adolescent m-a întrebat, curios să afle ce-i aia cultul personalităţii, despre care a auzit, mai ales legat de iepoca de aur.

Ce-l mai clar, mai răspicat şi mai inteligibil mod de a lămuri o problemă este cea realizată prin imagini (apud Larousse, care susţine că o imagine valorează cât o mie de cuvinte!):

Măgarilor!

În postarea Turda la mijloc v-am prezentat trei mijloace de transport.
Nu încercaţi să stabiliţi vreo legătură între aceşti termeni. Este doar o coincidenţă. Spaniolul foloseşte bicicleta. Kuwaitienii, cabrioletul. Iar, poienarul, măgarii.

De multe ori jignim animalele comparându-le cu oamenii.

Nepretenţioşi, răbdători, cei doi măgari trag căruţa cu bidoanele de lapte, goale ori pline, după voia conducătorului ... hipo (o fi valabil termenul, prin definiţie, cabalin ... la măgari?).

Înapoi, la Turda

După ce am bătut (prieteneşte, evident!) coclaurile din jurul Turzii, să ne întoarcem în oraş. Un oraş european, susţine Primarele nostru! Un biet sătuc de prin ... Anatolia, dacă ne luăm după imaginile cotidianului!

Turda - văzută de sus

Turda - văzută din centru

Anatolia, spuneam? Nu sunt omul care să vorbească fără să poată dovedi:

Q.e.d.!

Spre şi dinspre Cheile Turzii

A relua ideea de prezentare a unei rezervaţii naturale, în aspectele ei "nemodernizate", este mult mai uşor de realizat când este vorba de Cheile Turzii.
În aval, până la Ciucaş (unde se poate ajunge din amonte cu maşina, este de-a dreptul splendid.
Chiar dacă tot se mai strecoară câte unul mai curajos până la firul apei, ca să împută zona cu duduitul boxelor şi fumul grătarelor, lăsând puzderia de gunoaie în urmă. Dar, asta este o altă problemă, pentru un alt blog.
Aici, doar imagini:

 Spre şi dinspre Cheile Turzii

 

Cina de gală a lui Ulise

Deşi îl chinuieşte o problemă de sănătate, Zamfir s-a lăsat convins să cinăm într-un cadru festiv. Nu am fost la nici un restaurant pentru câini (la Turda, încă nu există!), ci, acolo unde-mi place mie cel mai mult: la Durgău! Vă voi povesti în imagini:

Mai întâi, ne-am întâlnit cu Iulia. O bombonică de fetiţă, care a ţinut să fie fotografiată cu Cocolino al ei. Nu am înţeles de ce a strălucit o lacrimă în colţul ochiului lui Zamfir când a pozat-o ...

La Durgău, am cerut să mă pozeze şi pe mine, Ulise, chiar dacă nu am nici un cocolino! Zamfir n-a mai lăcrimat!

Acum, să vă arăt pe unde am stat (cam o oră, pe un pinten, deasupra lacurilor sărate).

Ce e minunat e că acum nu mai pasc oile şi iarba este splendidă. E o plăcere să înoţi prin ea!



Acesta a fost ambientul în care am luat cina: eu grăunţe câineşti, Zamfir nişte biscuiţi şi câteva frunze de salcâm! Chiar ca un ţap! Barbă are, frunze de salcâm mănâncă, ... Au dreptate "sifilizaţii imberbi" (ăia pe care nu-i lasă nevestele ori soacrele să-şi lase barbă!) când îl fac "ţap"! Pe cuvânt de câine: l-am văzut mâncând frunze de salcâm!

Am mai aruncat o privire asupra Durgău-lui nocturn şi am plecat acasă amândoi. A propos: de ce trebuie să se cheltuiască o groază de bani cu iluminarea zonei ... de vreme ce şi ziua este pustiu?!

- / / / -

Şi-am scris această carte eu,
Căprarul ... Ulise.

Notă:

Bine că nu suntem în China: după ultima modă de-acolo, m-ar fi vopsit ... tigru!

Neagra noastră duminică

Având în vedere cele păţite de Prietenul meu, Ulise, în neagra noastră duminică, în perioada următoare mă voi ocupa - cu precădere - de rezolvarea acestor probleme.

Dacă voi mai avea timp şi putere, voi mai adăuga câte ceva şi pe la bloguri. Dacă nu ...

Rugaţi-vă să se facă bine! Cât mai repede!