31 mar. 2011

Nepăcăleli

Pentru că mâine este Ziua internaţională a păcălelilor, am scuturat traista cu imagini şi vă aduc câteva 101% reale:
Ne revedem după ce ne întoarcem de la Cânepişte. Sigur, tolba cu imagini va fi foarte plină!

26 mar. 2011

Li se ulise să fie Ulise, dar, nu-s!

O imagine şi un filmuleţ.
În nici una dintre ele nu este, cu-adevărat, Ulise, ci, unul de talie mai mare şi un prichindel, guraliv, nevoie mare!, cam cum era Ulise cu un deceniu în urmă.



Dacă nu vă place (sau, chiar şi dacă vă place!), data aviatoare vă pun poze şi filme cu adevăratul Ulise!

22 mar. 2011

Gheaţa de primăvară

Sătul de viaţă, am aruncat o privire spre Cer, printre sârme şi dâre de avioane, şi am văzut că-i vreme de hălăduială. M-am deconectat de toate problemele, cele cu soluţie şi cele insurmontabile, şi m-am legat de Prietenul meu Ulise. Am trecut strada, nu am băgat în seamă părculeţul, ci, am luat-o pieptiş pe Călăraşilor. Am salutat bătrâna salcie care şi-a înnoit diadema de lăstari, ne-am întâlnit cu un vecin, grenadier paşnic şi, după un popas de salut adresat lui Kanu, Husky-ul siberian cu ochi de peruzea (însoţit de tradiţionalul biscuit!), am trecut coama dealului şi am revăzut Durgăul nostru drag.


13 mar. 2011

Duminică, la amiază

Am ieşit,
cam şifonat,
de sub oroarea
terorii virozei
şi am dat
o raită
prin oraş,
pe sub
Soarele
amiezii.

Uite,
ceva din
ce-am văzut:

5 mar. 2011

Fotografi vs. fotografi

Orice vânător ştie că poate deveni, oricând, victimă. Orice fotograf ştie că poate deveni, oricând, victimă
Fotografia castrul roman lângă "castronul" cu apă al Turzii române

3 mar. 2011

Amintiri din Făurar (3)

Iarna nu vrea să plece. Dochia îşi scutură cojoacele. Zamfir face ordine în arhivă şi vă aduce ultimele imagini din Făurar. Unele cu aspect de ... primăvară!

2 mar. 2011

Amintiri din Făurar (2)

Iarna nu vrea să plece. Dochia îşi scutură cojoacele. Zamfir face ordine în arhivă şi vă aduce ultimele imagini din Făurar. Unele cu aspect de ... primăvară!

1 mar. 2011

Amintiri din Făurar (1)

Iarna nu vrea să plece. Dochia îşi scutură cojoacele. Zamfir face ordine în arhivă şi vă aduce ultimele imagini din Făurar. Unele cu aspect de ... primăvară!